…devenea rece, mainile ii inghetasera, simtea cum iarna ii intra usor in suflet, nu vroia sa o lase, dar era prea tarziu, buzele putin vineti erau cuprinse de ger. Abia putea sa sopteasca ceva, se uita la stele, la cerul pe care luna statea de straja…atat de senin. Atata lumina si umbre. Ce cauta afara cand caldura era inauntru? Flori de gheata impodobeau ferestrele, fumul iesea pe cosurile caselor…cativa caini se auzeau in departare. Era centrul vechi al orasului. Vroia o plimbare, o reimprospatare a memoriei, uitase totul…dintr-un simplu accident. Simtea ca sufletul ii era ruine, nu stia de ce se intamplase asta, de ce ea care nu demult zambea acum i se citea pe fata deruta. Inchise ochii si incepura sa ii revina franturi din zilele de dinaintea amneziei, era cu el. Tresari, inima ii batea mai tare, o lacrima incepu sa curga…nu avu puterea, se transforma in gheta, usor, usor…Inchise, din nou, ochii…il tinea de mana, il vedea ca si cum ar fi fost in fata ei, dar dintr-o data disparu…Stia ca era o iluzie. Reveni la normal, avea ochii deschisi..dar era oarba, acea orbire care nu o facea sa mai vada nimic in jur, un adevarat calvar de ceata…Se invartea in cerc, acum stia de ce ii era frig, avea doar rochia cea rosie pe ea. Stia…plecase sa reinvie acel suflet mort. Tremura de frig, incetul incepu sa alerge pe strazi spre casa…se impiedica de vise spulberate, dar le trecea cu vederea, se ridica si mergea inainte. Ajunse…usa era intredeschisa. Curioasa intra oarecum speriata, o astepta prietena ei cea mai buna, ii cazu in genunchi in brate si plangea. In sfarsit isi deschise inima…devenea om. Cuvintele incepura sa curga precum vinul rosu intr-un pahar, orele treceau fara incetare si somnul venea pe furis…se intise pe canapea…adormi adanc visand spre maine, uitand ce a fost azi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu